Copiii mării

Animalele sunt mai fericite şi mai frumoase în mediul lor natural decât în captivitate. Am auzit spunându-se asta de foarte multe ori. Am trăit de curând o experienţă care m-a convins, dacă mai era nevoie, de acest lucru. Plimbându-mă cu un velier de la Constanţa spre Eforie Sud am întâlnit delfini pe mare. Nu erau doi trei, aşa cum alţi colegi de-ai mei văzuseră. Erau bancuri de opt-nouă delfini. Înotau pe lângă prova bărcii cu viteză, de parcă ar fi vrut să se întreacă cu ea. Din când în când se băgau pe sub barcă şi treceau de pe o parte pe alta a ei ca şi cum ar fi făcut schimb de locuri cu prietenii lor. Joaca a ţinut ceva vreme. Vreo 20 de minute, timp în care noi am încercat să le atragem cumva atenţia. Săreau la început câte doi, ca la circ, apoi ca şi cum ar fi apreciat încurajările noastre (strigam încontinuu: Bravo! Bravo!) au început să sară câte trei-patru odată. A fost un spectacol extraordinar. Un marinar mai bătrân ne-a spus: ,,Bucuraţi-vă de acest spectacol pentru că, vă spun eu, aşa mulţi odată, nu o să mai vedeţi. Sunt rare ocaziile când se adună 8, 9 delfini în jurul unei bărci,,. Când barca a încetinit, au dispărut ca prin farmec. Pesemne că nu mai era nimic amuzant pentru ei. Întrecerea se terminase. S-au dus să caute, probabil, alte bărci cu care să se joace. Copii mării - căci aşa îmi place să-i numesc - au un farmec aparte. Şi eu cred că există o conexiune aparte între om şi delfin. Deşi am filmat cu telefonul spectacolul pe care l-au dat în acea zi, din raţiuni tehnice nu pot încă posta filmuleţul. Vă arăt însă delfinii filmaţi de alţi colegi tot în Marea Neagră cu doar câteva zile înainte de a-i vedea eu.