miercuri, 15 septembrie 2010

Recuperare: Prima experienta la carma, pe mare agitata!

Spuneam mai demult ca ma intrebam, pe vremea cand nu prinsesem nicio furtuna pe mare, cum o fi sa fii prins in furtuna? Si am trait experienta asta anul trecut. Anul acesta, am evoluat cu intrebarile, dupa cum a evoluat si experienta mea in ale yachtingului: cum o fi sa fii la carma pe o mare agitata? Si am avut parte si de asa ceva. Ma intorceam de la Mamaia, unde fusesem detasata in interes de serviciu. Era prima duminica de toamna, prima zi in care m-am trezit si afara era frig, erau nori, si totul avea o culoare de gri sumbru. M-am decis sa plec in graba la Bucuresti pentru ca eram obosita si ziua nu parea sa aiba nicio perspectiva de inseninare. Imi lasasem ceva la barca, in Constanta, si am decis sa trec intai pe acolo si apoi sa plec spre casa. Am ajuns in port si m-a cuprins din nou vraja. Ca de fiecare data cand urc pe barca, imi vin sa dezleg paramele si s-o iau din loc. Fara sa-mi pese ca e frig, ca e cald... Asa am facut si atunci, desi marea era agitata si vantul puternic. Nici macar nu cred ca am realizat ca o sa fiu la timona si ca EU o sa fiu cea care se confrunta cu asta. Ca spre deosebire de alte dati, EU o sa tai valurile si EU o sa tin piept vantului. Imediat ce am trecut de gura portului, parca am intrat intr-o alta dimensiune. Marea, pana atunci destul de linistita, a inceput sa freamate ca si cum ar fi vrut sa iasa din matca si sa sara peste dig, barca a inceput
sa se incline vijelios si vantul m-a izbit in fata. Pentru cateva clipe am avut o tresarire de teama, fireasca probabil intr-o astfel de situatie. Ce ma fac? mi-am spus in gand....A disparut, insa, atat de repede.... Valurile se ridicau in fata mea ca un perete de apa, iar eu ma urcam pe ele si apoi coboram, uneori atat de brusc incat simteam un gol atat de placut in stomac.... In acealasi timp, am inceput sa simt cum reactioneaza barca la ele. Si am descoperit maiestria de a imblanzi marea... Ca atunci cand te urci pe un cal si incerci sa-l strunesti...Era echitatie combinata cu senzatia unei ture intr-o tiribomba dintr-un parc de distractii. Era minunat.....Cat de mic te simti in fata imensitatii marii si totusi cat de puternic... Nimic nu se poate compara cu senzatiile traite in acea jumatate de ora petrecuta atunci. Pe care abia astept sa le retraiesc ...

luni, 13 septembrie 2010

Recuperare: Croatia, iunie 2010


Sa recuperam povestirile din aceasta vara. Uff....nici nu stiu cand a trecut: ieri dadeau primele raze de soare ,,de maneca scurta,, iar astazi e toamna. Stop cu vaicarelile.. Vara asta am avut doua experiente de neuitat: o expeditie superba printre insulele Croatiei, impreuna cu prietenii mei, cu un velier inchiriat de acolo - un Beneteau Oceanis 46 denumit Anambra. De cand am vazut barcutza in port, mi-a tresaltat inima de bucurie. Nu mai era vorba, ca anul trecut, de o competitie, cum a fost cea de la Istanbul, era o croaziera in care aveam sa plimb cand si cum doream, aveam sa ma opresc cand doream si in ce conditii doream. Militaria si regimul strict al regattelor a fost astfel urcat in pod si am purces pe apele albastre ale Croatiei, nu inainte de a face o aprovizionare serioasa de la Metro-ul lor local :). Barca a fost un vis: bucatarie utilata cu tot ce iti trebuie - castroane, serviciu de farfurii, cani, pahare, tacamuri, deschizatoare, oale, tigai.
Cabinele erau atat de spatioase incat nici nu realizai ca dormi intr-o barca. E drept, eu am preferat sa dorm mai mult pe punte. Si cum sa nu fac asa ceva cand iti petreci noaptea ancorata intr-un golf mirific in care apa se vede tot albastra in bataia lunii si nu se aud in jurul tau decat greierii si luna e rotunda si perfecta si aerul sarat si racoros iti umple narile si-ti zvanta fata! Un rai! Un rai pe apa, asa erau noptile in care am dormit in larg...Ce sa mai vorbim despre serile cand aprindeam lampa, afara, pe punte si stateam la bancuri si povesti cu o sticla de vin in fata....

....Ce sa va mai spun de diminetile in care te trezea soarele caldut si primul lucru pe care il faceam dupa ce deschideam ochii era o baie in apa abia trezita si ea....Si de croissant-ele proaspete cumparate din satucele de pescari in care ancoram dimineata, .........de pepenii rosii luati din piete, ...... de micul dejun pe punte si de navigatia printre insulele impadurite....M-am convins inca o data, daca mai era nevoie, ca asta e intruchiparea vacantei perfecte: odihna, lipsa de aglomeratie, mare, soare, plaja, baie, vant, vele, mancare proaspata si companie excelenta!

vineri, 10 septembrie 2010

E toamna

E toamna din nou in viata mea.....Dupa o vara plina de verva si dinamism, plina de mare, de valuri si soare, iata se asterne covorul de frunze ruginii. Ca asa e legea firii, anotimpurile se succed, roata se invarte, timpul trece pe nesimtite. ,,De ce?,, ma intreb eu la sfarsitul fiecarei veri. ,,De ce s-a dus, cand s-a dus?,, Caci dupa mine ar trebui sa fie vara non-stop :) Dar nu toate lucrurile sunt asa in viata? După noapte vine zi, după fiecare apus vine un rasarit...Era chiar o melodie draga mie si pe care nu am mai ascultat-o demult cam cu aceeasi idee. O idee care totusi imi place pentru ca, desi toamna ma deprima, ce-ar fi vara fara ea? Cum ar exista bucurie daca nu ar fi si tristete? Cum ar exista zambet dar nu ar fi si lacrimi? Si atunci ce ramane de facut? Sa astepti cu nerabdare sa fie din nou vara si sa pastrezi in minte si in suflet amintirile frumoase despre mangaierea soarelui si stralucirea marii, despre diminetile caldute, despre zambetele cu parfum sarat, sa te bucuri ca le-ai trait si ... sa le impartasesti si altora :) aici ma cert singura ca nu am scris un rand din toate intamplarile din aceasta vara. In virtutea acestor lucruri, promit ca de maine ma astern pe treaba. Vreau sa tin vara in sufletul meu si nu pot sa o fac decat daca o pun pe hartie (ma rog, pe spatiul virtual). Inchei cu un mesaj pentru toti cei care tanjesc dupa vara: rabdare, o sa vina din nou! Pana atunci,
Vant bun prin viata, voua prietenilor mei!