Din nou despre copiii mării (adică delfinii!)

Știu că pozele pe care le voi atașa acestei postări vor bucura mult pe cineva anume :) Voi, ceilalți cititori, o să spuneți probabil că exagerez cu delfinii. E a doua oară când vă scriu despre ei, doar. De această dată, voi lăsa fotografiile să vorbească. Vă spun doar că nu am întâlnit niciodată animale atât de jucăușe (poate doar câinii) și vă dau un pont dacă vreți o reprezentație live: duceți-vă în portul Tomis, la Constanța și veți găsi acolo un vaporaș care face croaziere turistice de câte o jumătate de oră sau o oră contra unei sume modice (10 RON sau așa ceva). Îl găsiți ușor căci căpitanul vaporașului își face reclamă singur strigând în gura mare: "Plimbare cu barcaaa! Cine mai doreșteee..." Rugați-l să meargă prin locurile unde apar de obicei și e imposibil să nu îi vedeți cum se iau la întrecere cu barca și cum fac sărituri ca la delfinariu! Succes!

Momente absolute

E ora 20.30 și sunt în mijocul mării. Impropriu spus în mijlocul mării, căci malul e destul de

aproape. Însă în jurul meu e numai apă, soarele tocmai ce a apus, vântul bate încet. Un pahar de rom și o țigară și o muzică atât de încet dată, cât să auzi și adierea vântului și fâșâitul valurilor. Ce mai contează în momentul ăsta? Că la București e cald și proprietarul așteaptă chiria? Că la serviciu mă așteaptă o groază de probleme și acasă la fel? Că ar trebui să mă duc și pe la doctor că mă supără niște chestii? Că atunci când mă voi întoarce, voi vedea în jurul meu oameni care au uitat să râdă, care au încremenit cu sprâncenele adunate în mijlocul frunții? Nu cred... Mă bucur deplin de acest moment și mă bucur că există în viața mea astfel de momente, atât de... absolute încât nimic altceva să nu mai conteze pe lumea asta. Și atât timp cât vor exista, pentru mine viața cu toate neplăcerile ei minore va fi doar o trecere între aceste momente. Vă doresc să aveți și voi momentele voastre absolute care să vă facă să spuneți în fața oricăror greutăți: Las' că trece și asta! Sau, precum spunea un personaj antologic: Tomorrow is another day!

Ziua Marinei

În fiecare an am văzut Ziua Marinei la televizor. Exerciţii militare, paradă, fanfară... foarte frumos. Oricum, uniformele mă fascinau de când eram copil, iar dintre toate, ofiţerii de marină mi se păreau cei mai eleganţi, cei mai frumoşi. Anul acesta, Ziua Marinei m-a prins la mare. A fost chiar regatta Mircea în ziua aceea numai că, înainte de a intra în competiţie, toate yachturile participante au ieşit în larg împodobite cu steguleţe şi fanioane multicolore în aşteptarea defilării. Înaintea acestui moment însă, timp de vreo trei ore, am stat la ancoră şi atunci am constatat că Ziua Marinei pentru oamenii mării e ca 1 Mai sau 1 Decembrie cu mici şi bere pe uscat pentru oamenii obişnuiţi. Pe yachturi se sărbătorea cu băi în mare, concursuri de înot, rom la pahare de plastic, pepene roşu, muzică şi voie bună. Mai mult, spectacolul organizat de oficialităţi se vedea perfect de pe mare. Fregatele impunătoare care se deplasau ca nişte care alegorice, avioanele care făceau lupinguri prin aer şi, la sfârşit, yachturile care au defilat prin faţa falezei din Constanţa cu pânzele umflate de vânt şi care s-au îndreptat la final către linia de start a regattei care tocmai începea. Seara, în port era furnicar. Pe străzile din zonă, circulaţia era blocată.

Parada absolvenţilor de la Academia Navală care au mărşăluit pe străzi cu făclii aprinse şi secondaţi de fanfară i-a scos pe constănţeni din case şi i-a făcut pe turişti să-şi consume bateria aparatelor de fotografiat. Aştept cu nerăbdare Ziua Marinei de anul viitor. :)

Tornadă la Constanţa

Am văzut-o la câţiva kilometri. La început s-au format mai multe. În larg. Erau ca nişte fuioare de lână albă ţesute din nori. Se întindeau în jos până în mare şi răscoleau apa. Se vedeau perfect de pe digul din faţa cazinoului din Constanţa. Vântul începuse să bată cu putere, jumătate de cer era senin, jumătate - negru. Pescăruşii ţipau de parcă venea sfârşitul lumii şi încercau să zboare, dar vântul le oprea fâlfâitul aripilor aşa că planau pe câte o pală de vânt. Furtuna a adus peştii la ţărm. Iar pescăruşii au început vânătoarea: pândeau, apoi se repezeau ca nişte ulii şi înhăţau peştii aflaţi aproape la suprafaţa apei. Într-o parte a cerului, fuioarele tornadelor apăreau şi dispăreau, unul după altul. În cealaltă parte a cerului răsărise curcubeul. Clar şi întreg. Era singura pată de culoare între nuanţele alb-negru-albăstrui care compuneau peisajul. Pe dig, cei mai viteji au rămas să facă poze. Mamele şi copii au fugit udaţi de spuma valurilor transformată în stropi mulţi şi deşi. Nu prea puteai să faci faţă nici vântului care te clătina.

Linia orizontului nu mai era clară, ci difuză. Părea acoperită de o ceaţă lăptoasă care se apropia de mal. Un nor de deasupra noastră părea că începe să ţeasă şi el o tornadă. ''Uite! Se formează aici!,'' se auzeau ţipete despre care nu puteai spune cu precizie dacă sunt de frică sau de entuziasm. Un fotograf profesionist aflat, poate din întâmplare, acolo a început să alerge către maşină ca să-şi ia monopiedul şi ne-a rugat să-i ţinem un loc pe dig. Era probabil o ocazie nemaipomenită. Nişte poze de excepţie cu care orice profesionist ar fi fost mândru. Mi-a fost ciudă că aparatul meu foto era descărcat. Prin bunăvoinţa prietenului nostru ad-hoc, Mircea Răducan, am primit însă nişte fotografii deosebite cu tornada. Am aşteptat entuziaşti, dar o tornadă aproape de ţărm nu s-a format. Vântul a început să bată din ce în ce mai slab, pescăruşii s-au liniştit, marea la fel. Totul a durat cam o oră. O altă oră în care am văzut ce înseamnă puterea naturii. Şi m-am gîndit că noi, oamenii, nu ar trebui să ne punem cu ea.

Primul curs de marinărie: duceţi-vă la cursuri!

O parte dintre cei care au citit acest blog m-au întrebat ce poţi să faci să ajungi să navighezi. efectiv pe mare M-am decis să vă povestesc cum ar putea începe o astfel de experienţă care, dacă ajunge să vă pasioneze, poate deveni - de ce nu? - un mod de viaţă. Fie că vreţi să navigaţi aşa ca in figura din stânga - cu o mare liniştită şi calmă în care să nu vă pese decât să admiraţi apusul şi să ascultaţi marea - fie că vreţi să navigaţi cu mai multa adrenalină, ca în figura din dreapta, condiţia esenţială este să faceţi un curs de yachting. Acolo veţi învăţa nu numai cum să manevraţi o ambarcaţiune, veţi învăţa o sumedenie de lucruri utile navigaţiei: legislaţie, radiocomunicaţii, meteorologie, elemente de construcţie a unei nave, tehnici de salvare pe mare. Aşa înşiruite ca materii de curs, pot părea nu foarte interesante, dar să vedem ce o să spuneţi după ce vă explic un pic despre ce este vorba. Deci... Vă spuneam într-o postare anterioară că, aşa cum circuli cu maşina pe uscat şi ţii cont de semne de circulaţie, semafoare, priorităţi şi alte lucruri de acest gen, aşa şi traficul maritim are propriile reguli. De pildă, o ambarcaţiune care vrea să o depăşească pe alta îi comunică prin semnale sonore pe care parte intenţionează să facă depăşirea (babord sau tribord), iar cea care urmează să fie depăşită spune dacă este de acord sau nu. O altă regulă la capitolul depăşiri este că ocolirea unei alte nave întâlnite pe traseu se face prin pupa navei care urmează să fie depăşită. Cam astfel de lucruri înveţi la capitolul legislaţie. La un curs de sailing mai înveţi care sunt părţile componente ale unei bărci, cum se numesc ele căci credeţi-mă, denumirile sunt proprii limbajului marinăresc. De altfel, dacă aţi avut curiozitatea să urcaţi vreodată pe o barcă, aţi văzut că, practic, se vorbeşte o altă limbă. Cei care nu sunt familiarizaţi, nu înţeleg mai nimic. De ce? Păi vă dau eu câteva exemple de comenzi pe mare:
1. ''Pregătiţi-vă să ridicaţi focul mic pe babord!''
2. ''Recuperaţi funga randei!''
3. ''Vom dubla baliza, o vom lăsa la babord, apoi ridicam spinakerul pentru că avem un mare larg cu care ajungem direct la mal!''
4. ,,Pregătiţi de voltă!, Volta!, Mai larghează focul! Daţi drumul la pisică!''

Nu râdeţi, cam aşa sună comenzile pe o ambarcaţiune. Şi v-am dat doar câteva exemple. Nici nu o să vă traduc exact ce am scris mai sus pentru că ar fi greu de explicat. Şi apoi vreau să vă incit în a lua lecţii de sailing :) Dar vă voi spune totuşi că volta înseamnă schimbarea direcţiei de mers cu trecerea velei de pe o parte pe alta a axului bărcii, a dubla o baliza înseamna a ocoli o baliză, randa este vela principală a unei ambarcaţiuni iar biata pisică nu este în niciun caz o vietate care face miau, ci un sistem de ajustare a velelor. Şi dacă nu v-am stârnit încă curiozitatea, să vă mai povestesc ce mai puteţi învăţa la cursurile de sailing.
Marinărie....Sună bine, nu? Îţi vine parca deja să-ţi pui tricoul cu dungi bleumarin şi să tragi dintr-o pipă! Păi, la cursul de marinărie, spre exemplu, poţi să înveţi despre cum să faci nodurile marinăreşti! Ca în figura de mai jos! Nod de gaşă, nod de şcondru...Sunt atâtea tipuri de noduri utile fiecărei situaţii în care te afli: fie că vrei să legi două parâme, fie că vrei să blochezi ceva, fie că vrei să faci un ochi de laţ ca să atârni ceva.
Sau manevra navei: cum să navighezi cu GPS-ul, cum să navighezi fără GPS, cum ieşi din port, cum intri în port, cum te fereşti de stânci şi plase pescăreşti, care sunt semnele de furtună, ce îţi indică stelele pe cer, ce mănânci pe barcă, ce nu mănânci, cum ceri ajutor dacă eşti intr-o situaţie dificilă, cum salvezi un om care a cazut în apă, toate astea se învaţă la un curs de sailing.
Din păcate în România nu există prea multe locuri unde se învaţă aşa ceva. Eu vă pot da doar două exemple: şcoala de yachting SetSail şi cursurile Yacht Club Regal Român. După ce absolviţi cursurile să nu vă închipuiţi că e ca mersul pe bicicletă: se uită dacă nu practicaţi. Urmăriţi-vă pasiunea până la capăt şi nu uitaţi că nu contează nici dacă nu ştiţi să înotaţi, nici dacă nu aveţi condiţie fizică extraordinară! Important e să fiţi ambiţioşi şi să duceţi visul până la capăt!

Copiii mării

Animalele sunt mai fericite şi mai frumoase în mediul lor natural decât în captivitate. Am auzit spunându-se asta de foarte multe ori. Am trăit de curând o experienţă care m-a convins, dacă mai era nevoie, de acest lucru. Plimbându-mă cu un velier de la Constanţa spre Eforie Sud am întâlnit delfini pe mare. Nu erau doi trei, aşa cum alţi colegi de-ai mei văzuseră. Erau bancuri de opt-nouă delfini. Înotau pe lângă prova bărcii cu viteză, de parcă ar fi vrut să se întreacă cu ea. Din când în când se băgau pe sub barcă şi treceau de pe o parte pe alta a ei ca şi cum ar fi făcut schimb de locuri cu prietenii lor. Joaca a ţinut ceva vreme. Vreo 20 de minute, timp în care noi am încercat să le atragem cumva atenţia. Săreau la început câte doi, ca la circ, apoi ca şi cum ar fi apreciat încurajările noastre (strigam încontinuu: Bravo! Bravo!) au început să sară câte trei-patru odată. A fost un spectacol extraordinar. Un marinar mai bătrân ne-a spus: ,,Bucuraţi-vă de acest spectacol pentru că, vă spun eu, aşa mulţi odată, nu o să mai vedeţi. Sunt rare ocaziile când se adună 8, 9 delfini în jurul unei bărci,,. Când barca a încetinit, au dispărut ca prin farmec. Pesemne că nu mai era nimic amuzant pentru ei. Întrecerea se terminase. S-au dus să caute, probabil, alte bărci cu care să se joace. Copii mării - căci aşa îmi place să-i numesc - au un farmec aparte. Şi eu cred că există o conexiune aparte între om şi delfin. Deşi am filmat cu telefonul spectacolul pe care l-au dat în acea zi, din raţiuni tehnice nu pot încă posta filmuleţul. Vă arăt însă delfinii filmaţi de alţi colegi tot în Marea Neagră cu doar câteva zile înainte de a-i vedea eu.

Vibraţia mării

Ce poate fi mai relaxant şi mai odihnitor decât să admiri marea... Unii dintre voi ar putea spune: să admiri o creastă de munte sau să stai culcat într-o poieniţă inspirând mirosul de iarbă proaspătă şi flori. Poate aveţi dreptate. Pentru mine însă nimic nu e mai frumos decât marea. Pe cele mai multe dintre vacanţele mele, fie că au fost vara, fie că au fost iarna, le-am petrecut la mare. Începând de la Marea Neagră, Marea Egee, Marea Mediterană şi până la Ocean, am admirat de câte ori am avut ocazia frumuseţea întinderii de apă care se pierde în linia orizontului. Liniştea spartă de foşnetul valurilor, aerul sărat, mirosul de alge şi peşte, şi culoarea în care te pierzi indiferent de nuanţa de albastru sunt elementele unei terapii perfecte pentru mintea obosită de munca zilnică, pentru stressul metropolitan şi pentru liniştea sufletului. Am pozat marea în toate ipostazele posibile, liniştită şi plată ca o oglindă, limpede ca un topaz, înspumată sau neagră ca smoala. Şi indiferent de starea ei, starea mea a fost aceeaşi: o pace interioară şi o relaxare profundă. Multe dintre spa-uri folosesc terapii prin apă. Fie că este vorba despre hidromasaj sau alte tehnici mai avansate, practicile lor se bazează pe calităţile relaxante, energizante şi detoxofiante ale apei. Mai mult decât atât, produsele cu orgini marine sunt la mare căutare. Algele, sarea de mare sunt folosite atât pentru tratamentele de înfrumuseţare cât şi pentru cele medicale. Aşa că as putea să trag o concluzie şi să spun că marea e benefică şi pentru corp şi pentru spirit. Încercaţi măcar o dată să mergeţi la malul mării, nu pe plajele zgomotoase şi pline de oameni, ci în mijlocul sălbăticiei lor, închideţi ochii şi respiraţi adânc. Veţi simţi vibraţia ei...